Traditions- Travel to Romania ( Săpânța village, and its people)

Traditions- Travel to Romania ( Săpânța village, and its people)

 

La mine acasă se spune că omul sfințește locul. În Săpânța, oamenii au sfințit locul până simți că ai ajuns în rai. Aici au învățat că tradițiile sunt cele care ne-au format ca nație, că ele sunt cele care ne diferențiază de celelate popoare. Aici simplitatea, în cea mai pură formă, te aduce cu picioarele pământ. Aici oamenii încă trăiesc fără să rănească pământul, au descoperit înainte să devină un trend ce înseamnă să trăiești sustenabil. Nu ne predeau seminarii cum să salvăm planeta, ei își trăiesc zilele dându-ne exemplul unei vieți curate.

EN: At home, people have a saying: is the man who is blessing the place. In Săpânța, the people blessed the place until you feel now that you reached heaven. Here they learned that traditions are the ones that formed us as a nation, and they are those that differentiate us from others. Here simplicity in its purest form is bringing you back with your feet on the ground. Here people are still living without hurting the planet, they discovered before it became a trend what is means sustainable living. They are not teaching us courses on how to save the planet, they just live their days giving us the example of a clean life.

 

Am ajuns pe înserat în Săpânța. Urma să stăm la tanti Ileana. Cum am intrat în sat, am știut. Aici trecutul se îmbină cu prezentul. Poarta larg deschisă, intrăm în curte ca la noi acasă. Ni se spune ca aici nu se încuie ușile. Aici încă se mai crede în bunătatea oamenilor. O găsim pe tanti Ileana, în spatele casei, torcea lâna pentru covoare. Alături era mama ei, o femeie ce mi-a arătat cum se îmbătrânește frumos. Cu mâini lucrate și cinstite, îmi arată cu mândrie toate lucrurile pe care mâinile ei le-au creat. Genți, covoare, ștergare, fețe de masă, toate cusute tradițional, cu migală și dragoste. Culori vii ce îți bucură privirea, îți mângâie sufletul cu nuanțe.

EN: We arrived at sunset in Săpânța. We needed to sleep at Mrs. Ileana. How we entered the village, we knew. Here the past was combined with the present. The gates large opened, we enter in the yard like we are at our house. They told us that here doors are not locked. Here they still believe in the good in people. We find Mrs. Ileana in the backyard, she was spinning wool for the carpets. Near her was her mom, a woman that showed me what it means to get old with grace. With worked and honest hands, she shows me with pride all the things her hands created. Bags, carpets, towels, tablecloths, all sewed traditionally, with patience and love. Vivid colors that are bringing joy to the eyes, and caressing the soul with nuances. 

 

Să stăm la Pensiunea Ileana a fost cea mai bună decizie. Nu știu dacă a fost drumul lung, sau țuica băută ca aperitiv, dar ciorba și sarmalele alea mi-au uns sufletul de om trăit între munți de betoane. Femeia asta gătește ca si cum ar pune puțin din licoarea zeilor în bucate. Ne povestește despre viata ei, ne ascultă cum îi povestim de noi. Dar noi nu vrem să povestim mult, vrem să o ascultam cum ne spune de traiul lor, de tradițiile lor, de cum oamenii se îmbracă încă în costume populare în fiecare duminică și se duc la biserică, de cum se duc încă la colindat de sărbători, de tot. Mai mâncăm o prajitură făcută-n casă, ne mai îmbie cu o țuică și mai ascultăm puțin. Pleacă, ne lasă singuri, dar eu nu vreau să o las. Dacă sufletul meu de orășeancă sucită m-ar lăsa să-i spun sămai rămână, să ne mai spună puțin povești ce par de mult apuse, dar nu-i spun pentru că eu am în cap că timpul nu se împarte. Încă nu învățasem că timpul petrecut cu persoane de la care ai ce să înveți, nu e timp pierdut.

EN: To be staying at Pensiunea Ileana was the best decision we took. I don’t know if it was the long road or the tuica (plum brandy, Romanian traditional drink) that we drank as an appetizer, but the soup and sarmale (traditional Romanian food, made from minced meat rolled into pickled cabbage) comforted my soul that was living between concrete blocks. This woman cooks like she puts the nectar of gods into the food. She tells us about her life, she listens while we tell her about us. But we don’t want to talk much, we just want to listen to her while she is telling us about their life, about their traditions, about how people are still wearing the traditional costumes every Sunday and they go to church, how they still go caroling at holidays, about everything. We eat another homemade sweet, she tempts us with more tuica and we listen a bit more. She leaves us, she is letting us alone, but I don’t want to let her. Only if my twisted city soul will let me tell her to stay a bit more, to keep telling us stories that seem bygone long ago but I don’t tell her because in my head time is not shared. I did not learn then that time spent with persons from who you have what to learn is no lost time. 

 

 

 

Dimineața, ne trimite la Cimitirul Vesel. E vizavi, doar traversezi strada. E mai bine acum, ca nu sunt mulți turiști, ne îmbie cu drag. Ne-a promis că atunci când ne întoarcem ne arată camera mare. E camera din pozele de deasupra, cu perini maramureșene, cu covoare colorate țesute de ei care acoperă pereții, cu tradiții păstrate în fiecare colț. E camera în care se strânge familia de sarbatori pentru a primi colindători, unde se ciocnesc ouăle roșii de Paște, de unde se ia mireasa înainte să se ducă la biserică să se cunune. E o camera vie!

EN: In the morning, she sends us to the Merry Cemetery. Is just across the street. Is better now because there are not a lot of tourists at this hour, she tells us sweetly. She promised us that when we will come back she will show us the “big room”. Is the room from the photos from above, with Maramureș pillows, with colored carpets made by them that are covering the walls, with traditions kept in every corner. Is the room where the family is getting together at holidays to receive carolers, where they are knocking the first eggs at Easter, where they are coming to take the bride from home before she goes to the church to get married. Is a room that is alive!

 

Ne-am vândut pădurile, țara și bogățiile. Ne-au rămas oamenii, și dacă știm să le păstrăm, ne vor rămâne obiceiurile.

EN: We sold our forests, our country, and our riches. The only things left are the people, and if we know how to keep them our customs. 

Copyright ©: For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

Leave a Reply

%d bloggers like this: