Theater in Moscow- A Romanian play

Theater in Moscow- A Romanian play

DSCF2426

E o seară friguroasă de sâmbăta. Sunt doar eu, cu un bilet la teatru. Se joacă “Fata din curcubeu” a Liei Bugnar cu Tania Popa. Se joacă în Moscova. Nu știam când am cumpărat ultimul bilet disponibil, că am cumpărat un bilet spre o lume în care râsul-plânsul sunt posibile. Cu o oră mai devreme, așteptam cu sufletul la gura momentul când o parte din “acasă” va străbate frontierele și va veni la mine. Mi-era dor de teatru. Nici nu știam cât de dor până în momentul când am pășit în sală.

EN: Is a cold Saturday night. Is just me, and a ticket to the theater. “The girl from the rainbow” of Lia Bugnar with Tania Popa is playing. It is played in Moscow. I didn’t know when I bought the last available ticket, that I bought a ticket to a place where laughing and crying at the same time is possible. An hour earlier, I was waiting with my heart in my throat the moment when “home” will overpass all frontiers and will come to me. I missed the theater. I didn’t even know how much until the moment I entered in the theater hall.

Doar două persoane pe o scena mică, mică. Intrăm în sală întunecată și îl găsesc pe el: un chip ascuns de o pălarie, cu un pian în față. Piesa nu începuse încă și pe mine mă străbăteau fiori, porniți din vârfurile degetelor lui.  Degetele îi lunecau pe clape și pe mine mă ducea tot mai departe, mă ducea cu gândul la București.

EN: Only two persons on a tiny tine scene. We entered the dark room, and I find him: a face covered by a hat, with a piano in front. The play didn’t start yet, but I was crossed by emotions which started from the tips of his fingers. His fingers were sliding on the keyboards, and he was taking my thought further and further, he was making me think of Bucharest.

Mă tot uitam ba la pianist, ba la ușă. Ea de fapt ne aștepta pe noi. Așa mi-am imaginat eu mereu că actorul își așteaptă cu sufletul la gura publicul.

EN: I kept watching the piano player, and the door. I was waiting for her. She was actually waiting for us. This is how I always imagined the actor waiting nervously its public. 

Când Tania începe să vorbească în rusă, pentru prima dată de când sunt aici, cele două lumi se întâlnesc. Sângele fierbinte al românilor a avut un rendezvous în seara de 9 Octombrie 2016 cu vorba rece a rușilor, dar în glasul ei nu era nimic rece.  În glasul ei e pasiune, e viața, e trăire. E o trăire cum rar mi-a fost transmisă de o altă persoană.

EN: When Tania starts to speak in Russian, for the first time since I am here, the two worlds meet. The boiling blood of Romanians had a rendezvous in the evening of October 9th, 2016 with the cold language of the Russia, but her language was nothing but cold. In her voice was passion, life, feeling. A feeling like rarely was transmitted to me by other persons. 

Deodată, dintr-un râs puternic, lacrimile încep să-mi șiroiască pe obraji. Mă surprind. Nu am fost niciodată o femeie care plânge din orice, nu am plâns niciodată în public. Și nu din lipsa de motive. Nu plâng la drame, la filme siropoase (bine, poate puțin la Hakiko-să moară toate personajele, dar să trăiescă animalele). Nu mă mai opresc.

EN: All of the sudden from a strong laugh, tears start to fell on my cheeks. I am surprised. I was never a woman who cried from nothing, I never cried in public. And not from lack of reasons. I don’t cry at dramas, at corny movies (ok, maybe a little at Hakiko- they can kill all personages, but let the animals live). I can not stop. 

Doar de atât e nevoie: de o actriță cu trăiri asumate, care nu trece într-un sentimentalism ridicol, dar care te face să simți până la punctul în care vrei să ieși din sală ca să bocești în pace. Acompaniată de pian, nu mai are nevoie de nimic. Sala asta mică devine neîncăpătoare pentru tot ce ne face ea să simțim.

EN: This is all it takes: an actress with acknowledged feelings, which is not passing into a ridiculous sentimentalism, but who makes you fell until the point when you want to exit the room so you can cry in peace. Accompanied by the piano, she needs nothing else. This small room becomes too small for what she makes us feel.

Vorbește de lumea cealaltă, într-un alt context decât al meu, dar pe mine mă duce cu gândul la cum era lumea mea înainte de Moscova. Același dor, aceleași lacrimi, același umor. Toate sunt acolo, și eu le simt pe toate.

EN: She talk about the other world, in a different context than mine, but she makes me think about my other world, the one before Moscow. Same feelings of missing everybody, same tears, same humor. Everything it there, and I feel it all. 

Momentele au fost îmbinate cu cântece în rusă. Cântecele alea au fost cântate într-o rusă atât de curată, atât de liniștitoare, cum rar mi-a fost dat să aud inclusiv de la rusi. Am rămas cu gândul că aș vrea să văd piesa și în Romania, să aud alte cântece în limba română, dar probabil îmbinându-se tot atât de bine cu momentele din piesă.

E o poveste atât de simplă, dar scrisă și jucată atât de bine, încât îți dorești să le ai pe Lia Bugnar și pe Tania Popa mereu lângă tine. Se poate să face supradoza de simțiri?

EN: The moments were combined with songs in Russian. Those songs were sung in such a clean Russia, so smoothing, like I rarely heard even from a Russian. I was left with the thought that I would like to see the play also in Romania, to hear the songs in Romanian, probably mixing themselves with the moments from the play as well as they did here.

Is such a simple story, but written and played so good, that you wish to always have Lia Bugnar and Tania Popa near you. Can you overdose on feelings?

Copyright ©: For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

Leave a Reply

%d bloggers like this: