Browsed by
Tag: travel

Lempuyang Luhur – a journey to heavens

Lempuyang Luhur – a journey to heavens

Lempuyang Luhur

Lempuyang Luhur as place of pilgrimage

EN: I haven’t been here since I was a child. The entire village came. We all get dressed in our most beautiful clothes, rented a bus and went to pilgrimage to all the main temples in Bali. Lempuyang Luhur was one of them. Is the first time I came back. How did you decide to come here, miss? Not a lot of tourists.

I smile, thinking about the times in my own hometown when my grandmother was dressing me in new clothes and taking me to the church on Easter. What strange customs we all have. Different countries, different cultures, different religion, but you still can find common grounds. I’ve seen some pictures and decided to visit it, I reply finally. It seems so beautiful and serene.

Oh, it is. Too bad is so bad weather today, a lot of clouds. No view. The view is beautiful. And with this, he stops the conversation and concentrates on the steep road ahead. Tiny-tiny mountain roads, where barely a car was fitting, steep and with sudden curves without visibility.

Lempuyang Luhur ca loc de pelerinaj

RO: N-am mai fost aici de când eram copil. Tot satul a venit. Ne-am îmbrăcat toți în cele mai frumoase haine, am închiriat un autobuz și am plecat în pelerinaj la principalele temple din Bali. Lempuyang Luhur e unul din ele. E prima dată când mă întorc. De ce te-ai decis să-l vizitezi, domnișoară? Nu vin mulți turiști aici. 

Zâmbesc, gândidu-mă la sărbătorile din orașul meu, când mă îmbrăca bunica în haine noi și mă ducea la biserica de langă pod, să mă “dea” pe sub masă de Paște. Ce tradiții ciudate avem cu toții. Țări diferite, culturi diferite, religii diferite, dar tot poți găsii similitudini. Am văzut câteva poze de aici și m-am decis să-l vizitez, am răspuns într-un final. Pare așa frumos și senin. 

Off, dar este. Păcat că e vremea rea azi, mulți nori. Nu se vede peisajul. Peisajul este minunat. Și cu asta, oprește conversația și se concentrează pe drumul abrupt din față. Drumuri de munte înguste-înguste, unde de abia se strecoară o mașină, în pantă și cu curbe neașteptate, fără vizibilitate. 

Lempuyang Luhur

About Lempuyang Luhur

EN: 1 700 steps, at the altitude of 1 175m above sea level on the peak of Mount Lempuyang in East Bali. After Mount Batur, we didn’t plan any serious activities but somehow we wake up one morning in a car that was taking us up on the mountain roads to the entrance of Lempuyang Luhur.

The first temple, the biggest and most impressive of them all is situated at only a few minutes up from the main entrance. Majority of tourists stop here. Not me. I wanted to go up on all 1 700 steps, to see all the temples situated at different levels up on the mountain. I didn’t even know then what a beauty will wait for me in front.

Despre Lempuyang Luhur

RO: 1 700 de trepte, la o altitudine de 1 175m deasupra mării pe vârful muntelui Lempuyang din estul Baliului. După ce am urcat muntele Batur, nu aveam plănuită nici o altă activitate fizică serioasă, dar ne-am trezit cumva într-o dimineață într-o mașină ce avea să ne ducă la intrarea în templul Lempuyang Luhur. 

Primul templu, cel mai mare și impresionant din toate, e la câteva minute de la intrarea principală. Majoritatea turiștilor se opresc aici. Nu și eu. Am vrut să urc toate cele 1 700 de trepte, să văd toate templele situate la altitudini diferite sus pe munte. Nici nu știam ce peisaje mă așteaptă în față.

Lempuyang Luhur

The gate to heavens

EN: The entrance to the first temple is made through the famous gate to heavens. And it is a real door to heavens, suspending you between the earth and the sky. In the back, you can see Mount Agung, Bali’s highest peak, while in front is the first temple of Lempuyang Luhur with its three stairways.

Poarta raiului

RO: Intrarea în primul templu se face prin faimoasa poarta raiului. Și este cu adevărat o poartă către rai, suspendându-te între pământ și cer. În spate, poți vedea Muntele Agung, cel mai înalt vârf din Bali, pe când în față este primul templu din Lempuyang Luhur cu cele trei rânduri de scări. 

Lempuyang Luhur

The way up

EN: The morning dew was making our clothes stick to the bodies, my hair was wet. The jungle was all in a thin layer of mist. You were hearing monkeys in the trees around, otherwise, it was complete silence. The way up, even though made on stairs, is not a mear stroll. The stairs are steep and slippery, my knees were complaining all the way up. After a leg day at the gym, I was not feeling like this. I hear that the pilgrims believe that if you complain about the way up you will never reach the top.

Drumul spre vârf

RO: Roua dimineții ne făcea hainele să ni se lipească pe trup, părul îmi era ud. Jungla era acoperită de un strat subțire de ceață. Auzeai doar maimuțele în copacii din jur, în afară de asta, era liniște. Drumul până sus, chiar dacă e format din trepte, nu e așa ușor cum pare. Treptele sunt abrupte și alunecoase, genunchii mei s-au plâns până sus. După o zi de lucrat picioarele la sală, nu mă simțeam așa. Am auzit că pelegrinii cred că dacă te plângi de drumul până sus, nu vei ajunge în vârf.

Lempuyang Luhur

The view

EN: At one point was an opening in the forest, where you were able to admire the view. I was standing there, looking at the mist and clouds, that were covering the view. I guess he was right. It was a bad day to come, we will not see the view. At least we saw the mist lifting up in the forest, and the road here was beautiful too. No regrets.

Peisajul

RO: La un moment dat, pădurea oferea o deschidere, de unde puteai admira peisajul. Stăteam acolo, uitându-mă la ceață și la norii care ocopereau priveliștea. Cred că șoferul a avut dreptate. E o zi proastă să vizitezi, nu vom vedea nimic. Dar cel puțin ceața ridicându-se printre copacii, drumul până aici, au meritat. Nu am regrete.

Lempuyang Luhur

EN: Just as I was thinking this, a ray of sunshine appears. The view starts to clear. It was happening. By some kind of a miracle, the mist was lifting. The contour of the peak in front was appearing, there were some roads, and the little things like ants were the houses.

RO: În timp ce mă gândeam la toate astea, o rază de soare apare. Priveliștea începe să se limpezească. Se întâmpla. Ca printr-o minune, ceața se ridică. Conturul vârfurilor din față începe să se vadă, erau câteva drumuri și chestiile alea mici, ca niște furnici, erau case.

Lempuyang Luhur

EN: The green of the slopes in front was offering itself to us. We were surrounded by life. From the jungle in the back to the green wonder in front. It was one of the best mornings of my life. I thought that reaching the temple in the very early morning will be a pain, but instead, it offered us a memory to treasure for a lifetime.

RO: Verdele pantelor din față ni se oferea. Eram înconjurați de viață. De la jungle din spate, la minunea verde din față. A fost una din cele mai frumoase dimineți din viața mea. Am crezut că ajunsul la templu dimineața foarte devreme o să fie un chin, dar în schimb ne-a oferit o amintire pe care o vom prețui o viață.

Lempuyang Luhur

EN: Little by little the view was clear. The blue of the sky appeared. Soon, we reached the peak. Tiered, and wet from the morning dew. But it was a serene place, and calm. Without agitation, and without tourists.

RO: Puțin câte puțin și priveliștea era clară. Albastrul cerului a apărut. Curând, am ajuns în vârf. Obosiți și uzi de rouă. Dar era un loc atât de senin și liniștit. Fără agitație, fără turiști. 

Lempuyang Luhur

EN: Bucurenci talks at one point in “About the courage to let yourself be seen” about religion, a personal experience, in which “the priest does nothing except making things more complicated”, and this makes him prefer “the temples of bored or tiered gods, which dismissed their servants a long time ago”.

I was to discover this book sometime later, but in the moment I read this passage, Lempuyang Luhur was the first thing I thought about. And I realized that Bucurenci was right.

RO: Bucurenci vorbește la un momentat dat în “Despre curajul de a ne lăsa văzuți” despre religie, o experiență personală, “în care pastorul, sacerdotul sau vraciul, spuneți-i cum vreți  nu face altceva decât să încurce lucrurile.”, iar asta îl face să prefere “templele unor zei plictisiți sau obosiți care și-au concediat de mult îngrijitorii.”

Aveam să descopăr cartea asta mai târziu, dar în momentul în care am citit pasajul ăsta, Lemuyang Luhur mi-a apărut imediat în fața ochilor. Atunci am realizat că Bucurenci avea dreptate. 

Lempuyang Luhur

 

See Rome from above. Alert: head in the clouds!

See Rome from above. Alert: head in the clouds!

Rome from above

Cupola of San Pietro Basilica – first stop for seeing Rome from above

Recunosc, eu am o obsesie. Dacă pot, orice oraș nou îmi place să îl văd de sus. Cocoțată pe culmile Olimpului, cu capul în nori și cu vântul bătându-mi în plete. Roma- orasul celor 7 coline, pe una din ele dorințele devin realitate.

EN: I admit it, I have an obsession. If is possible, every new city that I visit I like to see from above. Up, on the Olympus heights, with the head on the clouds and the wind blowing my hairs. Rome – the city of the seven hills so, on one of them wishes become reality. 

Rome from above

Prima oprire: Cupola Basilicii San Pietro. Tot drumul până sus, am impresia cum zidurile încep să se strângă-n jurul meu. Din când în când, o fereastră îmi arată că e o lume în afara zidurilor. Tot ce simt e că sunt în măruntaile Basilicii și sunt mai claustrofobă decât Iona în burta peștelui. Scările spirală nu contenesc să urce și la un moment dat realizez că dacă stau dreaptă lovesc tavanul cu capul. Mă înclin și urc așa treaptă cu treaptă. Doar italienii nu au nevoie de o Ana a lui Manole care să fie zidită în zidurile mănăstiri. De ce oare îmi vine în minte toate legendele claustrofobice?

EN: First stop: the Cupola of San Pietro Basilica. All the way up I feel that the walls start to squeeze around me. From time to time, a window shows me that it is a world outside the walls. All I feel is that I’m in the entrails of the Basilica and I am more claustrophobic than Jonah in the entrails of the fish. The winding stairs keep going up and at one point I realize that if I stand with my spine straight, I hit the ceiling with my head. I stay lop-sided and go on like this, one step at the time. The Italians don’t need an Ana to be built into the walls of the building. Why all these claustrophobic legends come into my mind?

Rome from above

După ce străbați zidurile înguste și urci, și urci, și încă urci, până ce simți că picioarele-ți sunt din plumb, dai cu nasul de văzduh și cu ochii de una din cele mai frumoase imagini din Roma. Aici ești, ai ieșit din burta peștelui și ai evadat zidurile care voiau să te îmbrățișeze. Sunt cu ochii în zare și văd ceea ce-mi pare nemărginirea Romei. Roma de sus – ăsta e locul.

EN: After you pass its narrow walls, and you go up, and up, and more up, until you feel your feet are made of iron, you hit clear skies and see one of the most beautiful images from Rome. Here you are, you are out from the stomach of the fish and you escaped the walls that wanted to hug you. My eyes are looking at the horizon and what I can see seems like an infinite Rome. Rome from above – this is the place.

Rome from above

De aici de sus, nu vezi nici sfinți, nici păcătoși, doar un oras la picioarele tale. Privești de sus Vaticanul și te gândești la toate secretele lui. Dacă ai putea vedea prin ziduri și prin timp. Cumva, de aici, lumea pare că a amuțit. Undeva, în față, oamenii stau la coadă. Cândva, pe o colină în Praga, dimineața devreme, am avut același sentiment. Că Pământul s-a oprit în loc și dacă respir o să înceapă să se învârtă din nou. Atunci, îmi părăseam casa și eram pe drum spre o nouă viată într-o altă țară. Ce era de data asta?

EN: From above here, you cannot see either saints or seiners, only a city at your feet. You see Vatican from above and you think at all its secrets. If you can see through walls and time. Somehow, from up here, the world is silent. Somewhere, in front, people wait in a queue. A long time ago, on a hill in Prague, early in the morning, I had the same feeling. That the Earth stopped moving and if I will breathe it will start its spinning once more. Then, I was leaving my house and I was on the road to a new life in a new country. What was it this time?

Rome from above

Respir. Pământul își continuă rotațiile. Ciudat, nu se întâmplă nimic. Dar orice ar fi, nu te uita înapoi. Aici, în spate mă așteaptă iar niște ziduri. Nu te uita la ele, cu ochii mari deschiși fixează albastrul sălbatic al cerului și infinitatea acoperișurile Romei.

EN: I breathe. The Earth starts spinning again. Strange, nothing else happens. But no matter what, do not look behind. Here, behind there are some walls. Do not look at them, with the eyes wide opened look ahead at the free wild blue of the sky and the infinity of Rome’s roofs. 

Spanish Steps – not as high, but as beautiful

Rome from above

Ai câștigat o colină, dar mai vrei. Mai ai de văzut Roma de sus dintr-o altă perspectivă. Lăsăm și sfinți și demoni în spate și mergem înainte spre o Roma glamuroasă. Ajungem la Scările Spaniole. Renovate de curând de Bulgari, acum aduc aminte din nou de Audrey Hepburn mâncând o înghețată acolo în filmul “Vacanță la Roma”.

EN: You won one of the hills, but you want more. You still have to see Rome from above from another perspective. We leave saints and demons behind and strode further to a glamorous Rome. We arrive at the Spanish Steps. Recently restored by Bulgari, now they remind again of Audrey Hepburn eating an ice-cream there in the movie “Roman Holiday”.

Rome from above

Pentru iubitorii de poezie, Scările Spaniole nu sunt doar un loc de unde se poate vedea Roma de sus, dar și locul unde se poate vizita casa-muzeu al lui John Keats. Undeva în dreapta scărilor, e casa unde a trăit și a murit poetul englez.

EN: From poetry lovers, the Spanish Steps are not only a place where you can see Rome from above but also the place where one can visit the house – museum John Keats. Somewhere in the right of the steps, is the house where it lived and died the English poet. 

Rome from above

Concluzia: uf, atâtea trepte! Vrei să te bucuri de priveliști? Trebuie să suferi puțin. Dar zâmbetul de pe fața mea arată că toate treptele alea până sus în Cupolă și după până sus pe Scările Spaniole merită efortul.

EN: The conclusion is: oh, so many steps! Do you want to enjoy the views? You need to suffer a little. But the smile on my face shows that all those steps up to the Cupola and after to the Spanish steps are worth the trouble.

When I have fears that I may cease to be
   Before my pen has gleaned my teeming brain,
Before high-pilèd books, in charactery,
   Hold like rich garners the full ripened grain;
When I behold, upon the night’s starred face,
   Huge cloudy symbols of a high romance,
And think that I may never live to trace
   Their shadows with the magic hand of chance;
And when I feel, fair creature of an hour,
   That I shall never look upon thee more,
Never have relish in the faery power
   Of unreflecting love—then on the shore
Of the wide world I stand alone, and think
Till love and fame to nothingness do sink.
(When I have Fears That I May Cease to Be – John Keats)
Rome from above
A secluded beach to celebrate NYE as a couple

A secluded beach to celebrate NYE as a couple

 

Noi doi și o plajă pustie.

Am intrat în 2017 așa, fără artificii asurzitoare, fără mese lungi la care se adună toată lumea să mănânce și să bea, fără haine alese.

Cu o bere rece în mână, cu Artem lângă, cu un zâmbet imens pe față, în picioarele goale, fără machiaj, dar fiind mai fericită decât am fost în toate Revelioanele de până acum. Masa?! O minunăție de chipsuri cu sare și alune prăjite, pentru că deja restaurantele nu mai serveau mâncare. Simțeam săgeți de foc din ochii flămânzi ai lui Artem, dar după câteva alune s-au domolit.

EN: Us two and a secluded beach.

Like this we entered in 2017, without loud fireworks, without long tables around which everybody gathers around to eat and drink, without fancy clothes.

With a cold beer in my hand, with Artem beside me, with a large smile on my face, on empty feet, without make-up, but being more happy than in all my previous NYE celebrations. The food? Some delicious chips with salt and roasted peanuts, because already the restaurants were not serving food at the time we arrived. I was feeling lasers coming out of Artem’s eyes, but after a few peanuts the fire was extinguished. 

Am plecat din București pe 30 Decembrie la prânz și am ajuns în Khanom pe 31 Decembrie la ora 9 seara. Iei doi oameni normali și îi pui la drum lung, probabil ei vor dormi tot zborul și vor ajunge la destinație ceva mai odihniți. Am zis doi oameni normali, noi nu încadrăm în categoria asta, ne-am uitat la Războiul Stelelor tot zborul.

În momentul în care am aterizat în Bangkok, eram amândoi terminați. Cică o călătorie romantică pentru un cuplu nu se pupă cu dormitul pe scaune în aeroport așteptând să ne îmbarcăm spre Surat Thani. S-o creadă cine-a zis-o!

EN: We took of from Bucharest on 30th December at noon and we arrived in Khanom on 31st December at 9 in the evening. You take two normal people and you put them in the situation to travel for a long period, probably they will sleep the whole flight so they will arrive more or less rested at the destination. I said two normal people, but we are not included in this category, we just watched Star Wars the whole flight.

In the moment we landed in Bangkok we were exhausted. They say that a romantic couple trip is not a good match with sleeping on the airport’s chairs waiting to board to Surat Thani. He who said it can believe it, but I don’t buy it!

Am aterizat în aeroportul din Surat Thani așa obosiți că nici chef de negociat pentru taxi nu am mai avut, am zis ok, doar du-ne în Khanom. “No problem” erau singure cuvinte în engleză pe care le știa șoferul, ne-am dat seama la un moment dat că de fapt era “problem” că nu știa exact unde se află locul unde trebuie să ne cazăm și nici cu GPS-ul nu prea e prieten.

Când citești despre Thailanda te tot lovești de zâmbetele localnicilor, iar șoferul nostru părea să fi evadat din paginile unui ghid turistic. “No problem” și un zâmbet larg, se uita pe traseul din telefonul meu și continua să zâmbească. Într-un final, chiar a fost “no problem” că a luat pe cineva pe drum care știa unde se afla bungalourile unde aveam noi rezervarea. Obosiți, dorindu-ne un duș să scoatem mirosul aeroportului din piele, așa am intrat în Khanom la ora 9:30 seara.

EN: We landed in Surat Thani airport so tiered that we were not even in the mood to negotiate for a taxi anymore, we just said ok, just takes us there. “No problem” were the only English words that the driver knew, but at one point we realised that it was actually a problem, because he didn’t had a clue where the place where we needed to stay was located and also he was not a very good friend with the GPS.

When you read about Thailand they keep tell about the Thai smile, and our driver seemed to have escaped the pages of a touristic guide.”No problem” and a large smile, he kept looking at the route on my phone and continued to smile. Finally it was not problem, because he picked up somebody on the road that knew where were the bungalows that we had booked. Tiered, wishing to wash the airport smell from our skin, like this we entered Khanom at 9:30 in the evening. 

În momentul în care am coborât din taxi, toată oboseala mea a dispărut. Ajunsesem la mare, o auzeam, o simțeam pe piele, mă chema la ea. Am aruncat bagajele în cameră, am făcut un duș și am plecat să ne afundăm picioarele în nisip. Când picioarele mele au atins nisipul, știam că am ajuns unde trebuie. Mă uitam în jur și vedeam doar câțiva localnici, nuci de cocos și barurile de pe plajă unde câțiva străini care trăiau în Thailanda beau o bere relaxați.

Ăsta e cuvântul care definește Khanomul, relaxare. Ai tot ce ai nevoie! De la oameni zâmbitori, la o bere rece, la o mâncare delicioasă dacă nu te duci ca noi după ora 10 seara, la o mare care-și pune valurile să-ți șoptească cântece de leagăn. Într-un cuvânt, pentru un cuplu care a fugit de lume, de aglomerație, de fasoane si dezbateri, Khanom este locul perfect.

EN: In the moment I got down from the taxi, all my fatigue disappeared. I reached the sea, I was hearing it, I was feeling it on my skin, it was calling me. We throw the luggage into the room, we showered and we left to sink our feet into the sand. When my feet touched the sand, I knew I was in the right place. It was one of the best secluded beaches. I looked around and all I can see was Thai people, coconuts and the beach bar where a few foreigners that were living in Thailand were drinking relaxed their beers. 

This is the word that describes best Khanom: relaxation. You have all you need. Starting with smiling people, cold beers, a delicious food if you do not go later than 10 p.m. to a sea that makes the waves whisper you lullabies. Long story short, for a couple that want to escape people, crowded places, fancy things and debates, Khanom is the perfect place. 

Sunt populare acum listele interminabile cu dorințele pentru 2017. Eu am doar una : să mi se termine anul la fel cum a început, cu mine fericită, cu ochii-mi sclipindu-mi de bucurie, simțindu-mă iubită.

Va continua…

EN: There are very popular this time of year the long lists with wishes for 2017. My only wish is for my year to finish the way it began, with me happy, with my eyes sparkling with joy, and feeling loved.

To be continued…

Khanom

Copyright © : For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to the original.

%d bloggers like this: