Browsed by
Tag: russia

Holidays in Moscow-Central Children’s Store

Holidays in Moscow-Central Children’s Store

 

Nu ai ce să faci de sărbători în Moscova? Copii mici sau mari, nici că mai contează, in mall-ul ăsta te simți ca-n “Singur acasă”. Nu l-am căutat eu bine pe Mister Duncan, dar cred că era și el pe acolo pe undeva. Lume e multă, că așa e peste tot in Moscova asta, de parcă nu ar fi destul de mare orașul să ne încapă pe toți. În fine, eu care mă simt in mulțime ca peștele-n deșert, nu am fugit mâncând pământul, deci pentru o persoană normală la cap ar trebui să fie raiul pe pământ.

EN: You don’t know what do to during holidays in Moscow? Children small or big, it doesn’t even matter, in this mall you will feel like in “Home alone”. I didn’t searched very good for Mister Duncan, but I can bet that he was also somewhere in there. The crowed of people was present, because like this it is everywhere in Moscow, like the city is not big enough to fit us all. Whatever, if me who I feel in the crowed like the fish in the desert, I didn’t run as fast as I could, for a normal person it should be heaven on earth. 

 

Nu știu cum sunt țâncii din ziua de azi, dar pentru oamenii mari locul ăsta e perfect să te facă să nu simți sărbătorile de iarnă ca o mare durere de cap ca de obicei. In ultimii doi- trei ani, sărbătorile de iarnă au fost doar un prilej de a mă enerva și mai tare pe Moscova. Rușii nu sărbătoresc Crăciunul pe 25 Decembrie ca restul lumii ( adică eu), așa că mereu m-am simțit de parcă l-au pus pe Moș Crăciun în faimoasa închisoare din Lubyanka.

EN: I don’t know how these kids today are, but for grownups this place is perfect not to make you feel like the usual winter holidays (a headache). In the last two-three years, winter holidays were just another reason for me to be more pissed off on Moscow than usual. Russians don’t celebrate Christmas on 25th December like the rest of the world (meaning me), so I always felt like they just put Santa Clause in the famous prison from Lubyanka. 

 

Doar că anul ăsta, tot în apropiere de metro Lubyanka am găsit mall-ul lui Moș Crăciun. Cum parcarea e scumpă în centru, sunt curioasă pe unde și-a pitit renii. Sau i-o da Putin vreun discount? Deși mă îndoiesc că doar Moș Crăciun e o invenție a vesticilor, care nici nu poate rivaliza cu Moș Gerilă al lor (Ded Moroz).

EN: Only that this year, also close to Lubyanka metro I found the mall of Santa Clause. Considering that the parking is expensive in the centre, I am curious where he hide his reindeers. Or maybe Putin is giving him a discount? I doubt it because Santa Clause is just an invention of the westerners, which cannot even compete with their Grandfather Frost (Ded Moroz). 

 

Poate e ciudat să te duci la un magazin de copii fără să ai copii sau cel puțin să fi însoțită de unul. De aia nu am mai putut eu si nu m-am bucurat ca un copil fără minte de fiecare globuleț, steluță, trenuleț, vrăjitoare sau cine știe ce altă decorațiune mi-a răsărit in fața ochilor.

EN: Maybe is strange to go to a children’s store without having kids or at least being accompanied by one. For sure that was not a reason to stop me enjoying like a kid each tree ornament, star, train, witch, or who knows what other decoration. 

 

De două zile tot zic să mă apuc să împodobesc bradul. Scuze am gasit o mie doar să nu imi mișc fundul de pe canapea și să mă apuc sa înșir globulețe pe ață. Când am văzut azi imensitatea aia de brad in mijlocul mall-ului, m-au apucat remușcările. Păi, uite măi femeie aici, câte globuri și minuni și tu te plangi când toate decorațiunile pentru pom îți încap într-o pungă de la Ikea?

EN: For two days I keep saying to myself that I need to start making the Christmas tree. Excuses I found thousands, only not to move my ass from the couch and start putting ornaments on thread. When I saw today that enormity of Christmas tree in the middle of the mall, I started to have remorses. Well, look here woman! How many ornaments and wonders and you complain when all your decorations fit into an Ikea bag?

 

Așa că după ce remușcările m-au mușcat de fund azi, mi-am dat termen o săptămână să mă apuc de împodobit bradul. Cum îl chema pe cântărețul ăla căruia îi împodobea mă-sa bradul? Că zic să o trimită și până la mine dacă tot îi place, îi dau niște borș și șubă la schimb.

EN: So after all these remorses bit my ass today, I gave myself a week to start making the Christmas three. What was the name of that Romanian singer to whom his mom was decorating his tree? If she likes it so much I have an idea: send her to me also, I can give her borch and shuba in return. 

 

După ce am descoperit mall-ul ăsta azi, m-a apucat iar ciuda pe mucoși. După ce că întotdeauna hainele voastre sunt mult mai frumoase, acum v-au facut și mall doar al vostru care arată ca un platou de filmare. Ia puneți-vă voi pe plâns, că poate primesc și ăștia de vă plătesc pamperșii o frumusețe de loc ca al vostru de unde să poată să-și cumpere haine și jucării pentru adulți!

EN: After I discovered this mall today, I again started to envy the little devils. Not only that your clothes are always prettier, now they also made a mall only for you that looks like a movie set. Start crying, and maybe the grownups that pay for your diapers will also receive a place like yours from where they can buy clothes and grownup toys!

Copyright © : For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to the original.

Winter – A Romanian in Russia

Winter – A Romanian in Russia

 

Ninge încă de la sfârșitul lui Octombrie. E aici de trei ani și în continuare iarna o uimește.

Primii fulgi au căzut timid. Acum, sunt niște copii care după primii pași, au prins curaj și încep să fuga aiuriți. Se lovesc cu capul de toți pereții, te lovesc cu viteza în zborul lor către pământ. Ea, în veșnica ei moleșeala, se tot gandește unde se tot grabesc. Ce e atat de interesant pentru ei pe pământul rece și negru de se grăbesc parcă în fiecare an să ajungă mai repede jos?

Se plimbă pe Tverskaya. Bulevardul e deja plin de decorațiuni de iarna. Moscova nu are timp pentru toamna. Aici toată lumea aleargă, mereu. Până nu demult avea senzația că toți aleargă către o destinație știută doar de ei, în vreme ce ea rămânea încremenită în timp așteptând o minune. Și-a dat seama că nu toți au o destinație, că mulți aleargă bezmetici, refuzând să mai deschidă ochii și să se uite în jur.

În seara asta, se uită la Moscova cum te uiți la o femeie pregatită să meargă la bal. Orice femeie are o rochie, o geacă de piele sau o pereche de blugi, pe care când o îmbracă arată de parcă va stăpâni lumea. Îi dă încredere și o frumusețe aparte. Așa e și Moscova. Pentru Moscova, zăpada e rochia aia. Și-o azvârle grăbită și știe, toți vor fi cuceriți.

Oricât de mult ar iubi ea vara, își dă seama în seara asta: asta e frumusețea Rusiei. Sub zăpada nu se mai văd nici lacrimi și nici murdărie. Urmele bocancilor ei lasă cicatrici pe față Tverskayei pentru ceva timp. Urmează apoi să fie șterse de tocurile rusoaicelor. Pentru că aici femeile își poartă tocurile și rochiile și iarna, în timp ce ea va rămâne ea mereu. Va rămâne femeia cu bocanci și fără ruj pe buze, într-o mare de femei pe tocuri și care poartă ruj roșu. Ca niciodată, își dă seama că asta o face să se simtă mândră. Nu se mai împotrivește naturii ei și îți îmbrățișează diferențele.

Ajunsă acasă, își face o cafea caldă, se înfăsoară în pătură, și se uita pe geam. Zâmbește, pentru că simte că anul ăsta ceva e diferit. A început usor să se clintească din loc, să facă primii pași. Anul ăsta învață de la fulgi. În curând va putea și ea să zboare. Acum doar privește pe fereastra și-și spune : “Nu o să mă doboare o țară!”.

EN: Is snowing since the beginning of October. She’s here for three years and yet the winter continues to surprise her. 

The first snowflakes fell timidly. Now there are like kids who after they made their first steps they get courageous, and start giddily to run. They hit themselves on all the walls, they hit you with their speed on their way to the ground. She, in her eternal drowsiness, keeps thinking where they rush to? What is so interesting for them on the cold and black ground that they speed each year to arrive faster down?

She walks on Tverskaya. The boulevard is already decorated for winter. Moscow has no time to autumn. Here everybody is in a hurry, all the time. Until not long ago she had the feeling that everybody is running to a destination known only to them, while she stood stone-still in time, waiting for a miracle. She realized now that not all of them have a destination, the majority just run without a purpose, refusing to open their eyes and look around.

Tonight she looked at Moscow the same way you watched a woman preparing to go to a ball. Every woman have a dress, a leather jacket or a pair of jeans, that when she puts them on she looks like she’s capable of ruling the world. It gives her confidence and a special beauty. Like this is also with Moscow. For Moscow, snow is that dress. She puts it on in a hurry and knows that all be conquered. 

As much she loves summer, she realizes tonight that this is the beauty of Russia. Under the snow, you cannot see either the tears or the dirt. The traces of her boots let scars on the face of Tverskaya for a while. Will be then erased by the heals of the Russian women. Because here the women wear their heals and dress also in the winter, while she will always remain herself. She will remain the woman in boots without lipstick on her lips in a sea of  women on heals and with red lipstick. Like never, this makes her feel proud. She stopped fighting her own nature, and she now embraces her differences.

Once home, she makes a warm coffee, she covers herself with a blanket and looks out on the window. She is smiling because this year something is different this year. She slowly started to move, to make her first steps. This year she learns from the snowflakes. Soon she will also be able to fly. Now she only looks on the window, and she tells to herself: “A country will not put me down!”.

Copyright ©: For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

Theater in Moscow- A Romanian play

Theater in Moscow- A Romanian play

DSCF2426

E o seară friguroasă de sâmbăta. Sunt doar eu, cu un bilet la teatru. Se joacă “Fata din curcubeu” a Liei Bugnar cu Tania Popa. Se joacă în Moscova. Nu știam când am cumpărat ultimul bilet disponibil, că am cumpărat un bilet spre o lume în care râsul-plânsul sunt posibile. Cu o oră mai devreme, așteptam cu sufletul la gura momentul când o parte din “acasă” va străbate frontierele și va veni la mine. Mi-era dor de teatru. Nici nu știam cât de dor până în momentul când am pășit în sală.

EN: Is a cold Saturday night. Is just me, and a ticket to the theater. “The girl from the rainbow” of Lia Bugnar with Tania Popa is playing. It is played in Moscow. I didn’t know when I bought the last available ticket, that I bought a ticket to a place where laughing and crying at the same time is possible. An hour earlier, I was waiting with my heart in my throat the moment when “home” will overpass all frontiers and will come to me. I missed the theater. I didn’t even know how much until the moment I entered in the theater hall.

Doar două persoane pe o scena mică, mică. Intrăm în sală întunecată și îl găsesc pe el: un chip ascuns de o pălarie, cu un pian în față. Piesa nu începuse încă și pe mine mă străbăteau fiori, porniți din vârfurile degetelor lui.  Degetele îi lunecau pe clape și pe mine mă ducea tot mai departe, mă ducea cu gândul la București.

EN: Only two persons on a tiny tine scene. We entered the dark room, and I find him: a face covered by a hat, with a piano in front. The play didn’t start yet, but I was crossed by emotions which started from the tips of his fingers. His fingers were sliding on the keyboards, and he was taking my thought further and further, he was making me think of Bucharest.

Mă tot uitam ba la pianist, ba la ușă. Ea de fapt ne aștepta pe noi. Așa mi-am imaginat eu mereu că actorul își așteaptă cu sufletul la gura publicul.

EN: I kept watching the piano player, and the door. I was waiting for her. She was actually waiting for us. This is how I always imagined the actor waiting nervously its public. 

Când Tania începe să vorbească în rusă, pentru prima dată de când sunt aici, cele două lumi se întâlnesc. Sângele fierbinte al românilor a avut un rendezvous în seara de 9 Octombrie 2016 cu vorba rece a rușilor, dar în glasul ei nu era nimic rece.  În glasul ei e pasiune, e viața, e trăire. E o trăire cum rar mi-a fost transmisă de o altă persoană.

EN: When Tania starts to speak in Russian, for the first time since I am here, the two worlds meet. The boiling blood of Romanians had a rendezvous in the evening of October 9th, 2016 with the cold language of the Russia, but her language was nothing but cold. In her voice was passion, life, feeling. A feeling like rarely was transmitted to me by other persons. 

Deodată, dintr-un râs puternic, lacrimile încep să-mi șiroiască pe obraji. Mă surprind. Nu am fost niciodată o femeie care plânge din orice, nu am plâns niciodată în public. Și nu din lipsa de motive. Nu plâng la drame, la filme siropoase (bine, poate puțin la Hakiko-să moară toate personajele, dar să trăiescă animalele). Nu mă mai opresc.

EN: All of the sudden from a strong laugh, tears start to fell on my cheeks. I am surprised. I was never a woman who cried from nothing, I never cried in public. And not from lack of reasons. I don’t cry at dramas, at corny movies (ok, maybe a little at Hakiko- they can kill all personages, but let the animals live). I can not stop. 

Doar de atât e nevoie: de o actriță cu trăiri asumate, care nu trece într-un sentimentalism ridicol, dar care te face să simți până la punctul în care vrei să ieși din sală ca să bocești în pace. Acompaniată de pian, nu mai are nevoie de nimic. Sala asta mică devine neîncăpătoare pentru tot ce ne face ea să simțim.

EN: This is all it takes: an actress with acknowledged feelings, which is not passing into a ridiculous sentimentalism, but who makes you fell until the point when you want to exit the room so you can cry in peace. Accompanied by the piano, she needs nothing else. This small room becomes too small for what she makes us feel.

Vorbește de lumea cealaltă, într-un alt context decât al meu, dar pe mine mă duce cu gândul la cum era lumea mea înainte de Moscova. Același dor, aceleași lacrimi, același umor. Toate sunt acolo, și eu le simt pe toate.

EN: She talk about the other world, in a different context than mine, but she makes me think about my other world, the one before Moscow. Same feelings of missing everybody, same tears, same humor. Everything it there, and I feel it all. 

Momentele au fost îmbinate cu cântece în rusă. Cântecele alea au fost cântate într-o rusă atât de curată, atât de liniștitoare, cum rar mi-a fost dat să aud inclusiv de la rusi. Am rămas cu gândul că aș vrea să văd piesa și în Romania, să aud alte cântece în limba română, dar probabil îmbinându-se tot atât de bine cu momentele din piesă.

E o poveste atât de simplă, dar scrisă și jucată atât de bine, încât îți dorești să le ai pe Lia Bugnar și pe Tania Popa mereu lângă tine. Se poate să face supradoza de simțiri?

EN: The moments were combined with songs in Russian. Those songs were sung in such a clean Russia, so smoothing, like I rarely heard even from a Russian. I was left with the thought that I would like to see the play also in Romania, to hear the songs in Romanian, probably mixing themselves with the moments from the play as well as they did here.

Is such a simple story, but written and played so good, that you wish to always have Lia Bugnar and Tania Popa near you. Can you overdose on feelings?

Copyright ©: For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

%d bloggers like this: