Browsed by
Tag: romania

Travel to Romania (Bârsana Monastery)

Travel to Romania (Bârsana Monastery)

 

O mănăstire în mijlocul naturii, construită cu ajutorul naturii, din pietre de râu si lemn de stejar din pădurile din jur. Nu contează în ce crezi, frumusețea trebuie întotdeauna admirată. Acum parte din patrimoniul UNESCO, îmbină stilurile Gotic și Bizantin într-un mod unic în lume.

EN: A monastery in the middle of nature, built with the help of nature, from river stones and oak wood taken from the forests nearby. No matter what your belief is, beauty should always be admired. Now a part of UNESCO patrimony, it combines Gothic and Byzantine styles in a way unique in the world. 

 

 

Mănăstirea a fost construită cu ajutorul localnicilor, care au plătit și jertfa necesară ridicării oricărei minuni potrivit superstițiilor locale. Și Icar a plătit cândva, acum legenda se repetă aici. Există superstiția în regiunea asta că pentru orice construcție, fie biserică sau casă nouă, trebuie îngropat la baza locației un cocoș cu capul tăiat. Întotdeuna am crezut că dacă există zei, aceștia nu doar că sunt atotputernici, dar sunt și cruzi. Se pare că pentru construcția mănăstirii nu au urmat ritualurilor străvechi și pentru ăsta ar fi plătit scump cei care au ajutat la construirea lăcașului: cel care a pus crucea in vârful bisericii a paralizat, altul și-a pierdut soția și copilul, preotul și-a pierdut fiul.  Fiecare loc cu nenorocirile lui, fiecare loc își poartă crucea. Trecem prin viața, unii blamând divinitatea, alții blamând superstițiile, alții soarta și alții care pur și simplu acceptă viața așa cum e.

EN: The monastery was built with the help of the villagers, who according to the local superstition paid also the blood price necessary for building any wonder. Also, Icar paid it a long time ago, now the legend is repeated here. There is a local superstition in this region that for any building, no matter if monastery or house, they need to burry at the base of the location a beheaded rooster. I always believed that if the gods are real, they are not only all mighty but they are also cruel. Apparently, for building this monastery, the old rituals were not followed and the ones who helped build this place paid the price afterward: the one who placed the cross on the top paralyzed shortly after, another one lost his wife and son, the priest lost his son. Each place with its own miseries, each place with its own cross to carry. We pass through life, some blaming the divinity, other blaming superstitions, other the faith and other whom simply accept life the way it is.

 

Cum sătenii din Săpâța găsesc puterea de a râde morții în fața, aici localnicii își privesc cu mândrie suferința și îi admira turlele de lemn. Soarta fusese învinsă, iar măiestria mănăstirii a devenit eternitate.

EN: Like the villagers from Sapanta who are finding the power to laugh in the face of death, here the villagers watch proudly at their suffering and they admire its wooden steeples. The faith was defeated, and the greatness of the monastery became eternal. 

 

Cu capul vâjâind de nedreptățile lumii, de toate sacrificiile, mintea îmi cere demonstrații, explicații, protestează nenorocita și nu crede cumva în spatele bisericii, la umbra unui nuc bătrân, ajung pentru câteva momente să mă întrebi “Crezi?”.Mă ridic brusc și neîncrederea mi se ascunde mai mult sub piele, “râsul, dansul, bucuria sunt cei trei arhangheli care ne iau de mana și ne arată calea” (Nikos Kazantzakis, Raport catre El Greco).

EN: With my head spinning because of the world’s injustice, of all sacrifices, my mind asks for demonstrations, explanations, she miserably protests and she doesn’t believe. Somehow in the back of the church, while laying in the shadow of an old walnut tree, I questioned myself  ” Do you believe?”. I suddenly get up and the disbelief is now hiding deeper under my skin, “laugh, dance, joy are the three archangels that are taking us by the hand and showing us the way” (Nikos Kazantzakis, Report to Greco).

 

Locația: fie că își cauți sufletul pierdut, fie că vrei să descoperi puterea unor mâini pricepute, ai aici o mănăstire unde natura și-a dat mana cu divinitatea și-au creat un loc care-ți aduce liniște sufletească și fericire ochilor.

Locationif you are either searching for your lost soul or you want to discover the power of skilled hands here is a monastery where nature shakes hands with divinity and together they create a place that brings peace in your soul and happiness to your eyes.

 

Copyright ©: For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

Theater in Moscow- A Romanian play

Theater in Moscow- A Romanian play

DSCF2426

E o seară friguroasă de sâmbăta. Sunt doar eu, cu un bilet la teatru. Se joacă “Fata din curcubeu” a Liei Bugnar cu Tania Popa. Se joacă în Moscova. Nu știam când am cumpărat ultimul bilet disponibil, că am cumpărat un bilet spre o lume în care râsul-plânsul sunt posibile. Cu o oră mai devreme, așteptam cu sufletul la gura momentul când o parte din “acasă” va străbate frontierele și va veni la mine. Mi-era dor de teatru. Nici nu știam cât de dor până în momentul când am pășit în sală.

EN: Is a cold Saturday night. Is just me, and a ticket to the theater. “The girl from the rainbow” of Lia Bugnar with Tania Popa is playing. It is played in Moscow. I didn’t know when I bought the last available ticket, that I bought a ticket to a place where laughing and crying at the same time is possible. An hour earlier, I was waiting with my heart in my throat the moment when “home” will overpass all frontiers and will come to me. I missed the theater. I didn’t even know how much until the moment I entered in the theater hall.

Doar două persoane pe o scena mică, mică. Intrăm în sală întunecată și îl găsesc pe el: un chip ascuns de o pălarie, cu un pian în față. Piesa nu începuse încă și pe mine mă străbăteau fiori, porniți din vârfurile degetelor lui.  Degetele îi lunecau pe clape și pe mine mă ducea tot mai departe, mă ducea cu gândul la București.

EN: Only two persons on a tiny tine scene. We entered the dark room, and I find him: a face covered by a hat, with a piano in front. The play didn’t start yet, but I was crossed by emotions which started from the tips of his fingers. His fingers were sliding on the keyboards, and he was taking my thought further and further, he was making me think of Bucharest.

Mă tot uitam ba la pianist, ba la ușă. Ea de fapt ne aștepta pe noi. Așa mi-am imaginat eu mereu că actorul își așteaptă cu sufletul la gura publicul.

EN: I kept watching the piano player, and the door. I was waiting for her. She was actually waiting for us. This is how I always imagined the actor waiting nervously its public. 

Când Tania începe să vorbească în rusă, pentru prima dată de când sunt aici, cele două lumi se întâlnesc. Sângele fierbinte al românilor a avut un rendezvous în seara de 9 Octombrie 2016 cu vorba rece a rușilor, dar în glasul ei nu era nimic rece.  În glasul ei e pasiune, e viața, e trăire. E o trăire cum rar mi-a fost transmisă de o altă persoană.

EN: When Tania starts to speak in Russian, for the first time since I am here, the two worlds meet. The boiling blood of Romanians had a rendezvous in the evening of October 9th, 2016 with the cold language of the Russia, but her language was nothing but cold. In her voice was passion, life, feeling. A feeling like rarely was transmitted to me by other persons. 

Deodată, dintr-un râs puternic, lacrimile încep să-mi șiroiască pe obraji. Mă surprind. Nu am fost niciodată o femeie care plânge din orice, nu am plâns niciodată în public. Și nu din lipsa de motive. Nu plâng la drame, la filme siropoase (bine, poate puțin la Hakiko-să moară toate personajele, dar să trăiescă animalele). Nu mă mai opresc.

EN: All of the sudden from a strong laugh, tears start to fell on my cheeks. I am surprised. I was never a woman who cried from nothing, I never cried in public. And not from lack of reasons. I don’t cry at dramas, at corny movies (ok, maybe a little at Hakiko- they can kill all personages, but let the animals live). I can not stop. 

Doar de atât e nevoie: de o actriță cu trăiri asumate, care nu trece într-un sentimentalism ridicol, dar care te face să simți până la punctul în care vrei să ieși din sală ca să bocești în pace. Acompaniată de pian, nu mai are nevoie de nimic. Sala asta mică devine neîncăpătoare pentru tot ce ne face ea să simțim.

EN: This is all it takes: an actress with acknowledged feelings, which is not passing into a ridiculous sentimentalism, but who makes you fell until the point when you want to exit the room so you can cry in peace. Accompanied by the piano, she needs nothing else. This small room becomes too small for what she makes us feel.

Vorbește de lumea cealaltă, într-un alt context decât al meu, dar pe mine mă duce cu gândul la cum era lumea mea înainte de Moscova. Același dor, aceleași lacrimi, același umor. Toate sunt acolo, și eu le simt pe toate.

EN: She talk about the other world, in a different context than mine, but she makes me think about my other world, the one before Moscow. Same feelings of missing everybody, same tears, same humor. Everything it there, and I feel it all. 

Momentele au fost îmbinate cu cântece în rusă. Cântecele alea au fost cântate într-o rusă atât de curată, atât de liniștitoare, cum rar mi-a fost dat să aud inclusiv de la rusi. Am rămas cu gândul că aș vrea să văd piesa și în Romania, să aud alte cântece în limba română, dar probabil îmbinându-se tot atât de bine cu momentele din piesă.

E o poveste atât de simplă, dar scrisă și jucată atât de bine, încât îți dorești să le ai pe Lia Bugnar și pe Tania Popa mereu lângă tine. Se poate să face supradoza de simțiri?

EN: The moments were combined with songs in Russian. Those songs were sung in such a clean Russia, so smoothing, like I rarely heard even from a Russian. I was left with the thought that I would like to see the play also in Romania, to hear the songs in Romanian, probably mixing themselves with the moments from the play as well as they did here.

Is such a simple story, but written and played so good, that you wish to always have Lia Bugnar and Tania Popa near you. Can you overdose on feelings?

Copyright ©: For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

Travel to Romania (the creator of the crosses)

Travel to Romania (the creator of the crosses)

 

Stan Ioan Pătraș a fost cel care a ciobit în lemn prima cruce de la Cimitirul Vesel din Săpânța. Ne-am rătăcit puțin până am găsit casa micuță cu păun în curte. O casă ca toate celelalte din Săpânța. Mică și colorată, te simți ca acasă în momentul în care îi treci pragul. Cu tot cu ferestrele ei albastre, casa asta a devenit muzeu.

EN: Stan Ioan Patras was the one who carved in wood the first cross from the Merry Cemetery of Sapanta. We got lost a bit before we found the small house with a peacock in the yard. A house like all the others from Sapanta. Small and colorful, it makes you feel like home once you are inside. Together with its blue windows, this house became a museum. 

 

Nu doar crucile din cimitir au rămas în urma lui Stan Ioan Pătraș, ci fiecare bucată de lemn pe care și-a demonstrat mareția. Ca un adevărat corporatist, stau și mă gândesc, timp ce ochii mi se plimbă pe fiecare figură pictată “De câtă pasiune și talent are nevoie un om ca mintea lui să creeze așa ceva? Pun pariu că nimeni nu a scos atâta frumusețe dintr-un Excel.”

EN: Not only the crosses from the cemetery remained behind Stan Ioan Patras, but every piece of wood on which he proved his greatness. Like a true corporate worker I wonder while my eyes are looking on each painted figure: “How much passion and talent a man needs for his mind to create something as beautiful? I can bet that nobody revealed as much beauty from an Excel.”

 

La loc de cinste, printre alte atâtea articole scrise de-a lungul vremii despre Stan Ioan Pătraș și crucile lui, stă articolul din New York Times. Acum lipit pe un perete, articolul din mai 2002, are titlul “O să mori de râs, dacă nu ești deja mort”. Dacă nici ăștia de la NY Times nu știu să scrie…

EN: At a place of honor, between so many newspaper articles written during the times about Stan Ioan Patras and its crosses, it is the article from New York Times. Now hanging on the wall, the article from May 2002, has the title : “You’ll die laughing, if you’re not already dead.” I guess the rumors that NY Times authors know how to write, are not just rumors.

 

O casă atât de mică, în care nu știu cum au intrat atâtea minuni. Scaune, icoane, tablouri, mobila- tot e atât de răbdător muncit, cu atâtea detalii care se cer a fi admirate. Când noi trăim pe fuga, omul ăsta a investit mai presus de efort, timpul lui prețios. Și-a împodobit casa, cum a împodobit fiecare lucru pe care a pus mâna.

EN: Is such a small house, that I wonder how so many miracles fitted in it. Chairs, icons, paintings, furniture- everything is so patiently worked, with so many details that ask for admiration. When we are living on full speed, this man invested above effort, his precious time. He decorated his house like he decorated each thing that he touched.

 

Aici a început totul, și aici se continuă tradiția. Deși Stan Ioan Pătraș a murit, tradiția e dusă mai departe, în același mic atelier din spatele casei. Ucenicul lui sculptează, pictează, combină culorile și scrie epitafele, aducând viață în moarte, așa cum maestrul lui a făcut.

EN: Here everything started, and here the tradition goes on. Even though Stan Ioan Patras died, the tradition is carried on in the same small workshop in the back of the house. His apprentice continues to carve, paint the wood, combine colors and write epitaphs, bringing life into death like his master did. 

 

Copyright © : For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

Follow my blog with Bloglovin

%d bloggers like this: