Browsed by
Tag: love

Tukad Cepung – the hidden waterfall

Tukad Cepung – the hidden waterfall

 

Tukad Cepung

Why go to Tukad Cepung?

The plan for Bali was never set in stone. I researched the interesting things that we can see during the trip, and every evening we will pass through the list and see if we want to visit something next day or just chill down.

I saw the pictures with Tukad Cepung and wanted to see it. I knew it will be an interesting sight, not very touristic, pretty hard to find, and the part with a waterfall in a cave made it a must-see for me. I know that chasing waterfalls is one of the parts that Artem savors most from our vacations. So, in one of the evenings, while sipping a cold beer I decided not go to the most famous waterfalls in the regions, but to focus instead on this small waterfall hidden from curious eyes.

De ce să vizitezi Tukad Cepung?

Nu am avut un plan exact pentru Bali. Am citit despre cele mai interesant lucruri pe care le putem vedea și în fiecare seară treceam prin listă și ne orientam unde am vrea să mergem a doua zi sau dacă vrem doar să lenevim. 

Am văzut câteva poze de la Tukad Cepung și voiam să merg acolo. Știam că este interesant de văzut, nu foarte turistică, destul de greu de găsit și partea cu o cascadă în peșteră a făcut locul ăsta să fie un “must-see” pentru mine. Știu că “vânatul” cascadelor este una din chestiile pe care Artem le savurează cel mai mult în vacanțele noastre. Ca atare, într-una din seri, în timp ce sorbeam dintr-o bere rece, ne-am decis că nu vrem să mergem la cascadele mai faimoase din regiune, ci să ne orientăm spre cascada mai mică ascunsă de ochii curioșilor.

Tukad Cepung

How to get to Tukad Cepung?

Ubud is Bali’s region which made us fall in love with this island, irreversible and for a lifetime. Not the touristic center of Ubud, but the wonderful rice fields around, the villagers working the fields, the life-full nature that surrounds this wonderful place.

We put the helmets on, I wrapped my sarong on my body over my bathing suit, and get on the motorbike.

I heard that the waterfall is hard to find, but I put all my hopes on the GPS and the hospitality of the people, in case we needed to ask for directions. With the wind on my face, we took the roads passing through rice fields, with villagers soaked deep in the green life, wearing straw hats. Children waved to us, and small temples passed fast as the motorbike was making its way through small roads. My arms were wrapped around Artem’s body, both of us drowned in the happiness of the moment. After around one hour we arrived at the parking at the entrance to the area of the waterfall.

Cum să ajungi la Tukad Cepung?

Ubud este una din regiunile Bali-ului care ne-a făcut să ne îndrăgostim de insula asta, ireversibil și pentru totdeauna. Nu centrul turistic al Ubud-ului, ci minunatele orezării din jur, țăranii care-și munceau câmpurile, natura plină de viață, care înconjoară locul ăsta minunat.

Ne-am pus căștile, mi-am înfășurat sarongul pe trup, peste costumul de baie și ne-am urcat pe scuter.

Am auzit că e destul de greu de găsit cascada asta, dar mi-am pus toate speranțele în GPS și în ospitalitatea oamenilor, în cazul în care vom avea nevoie să cerem ajutor pentru a ne orienta. Cu vântul în față, am pornit-o pe drumul ce trecea prin orezării, cu țăranii scufundați până la brâu în verdeața vieții, purtând pălării de paie. Copiii ne făceau cu mâna, templele mici treceau repede în timp ce scuterul își făcea loc pe străduțele înguste. Aveam brațele înlănțuite în jurul lui Artem, amândoi înecați în fericirea momentului. După aproape o oră, am ajuns la parcarea de la intrarea în zona cascadei.

Tukad Cepung

Arriving at Tukad Cepung

After paying a small fee for entering the area, a very short rain started. Just for a few minutes, but enough to make us laugh about how we attract rain everywhere we go.

With a few days before, we did the sunrise trekking to Mount Batur. And now, we just saw a few steps before us, made us confident, it will be easy to arrive at the cave. Not a problem indeed, if you are not wearing sandals like I did. I was tired of wearing trekking shoes, and I read that the waterfall is easily accessible. It is, with appropriate footwear, because I was having the grace of a drunk ballerina trying to make pirouettes while slippering my way down on wet steps. Not to talk about the slippery steps with a bamboo rail in the entrance to the cave.

People complain about how to keep fit while on vacation. I think I need to go to the gym more just to prepare for my vacations. Let’s just make a small recap: trekking a volcano in the middle of the night (1 717m altitude), climbing 1 700 steps early in the morning to arrive to Lempuyang Luhur, and now going down I don’t know how many steep stairs to arrive at the point where I can go around huge rocks and enter into an open cave from where I can see the waterfall.

Sosirea la Tukad Cepung 

După ce am plătit o taxă mică de intrare, o ploaie scurtă a început. Doar pentru câteva minute, dar suficient să ne facă să râdem, că oriunde mergem atragem ploaia.

Cu câteva zile înainte urcasem pe muntele Batur, să vedem răsăritul. Acum, când am văzut doar câteva trepte în fața noastră, ne-am simțit încrezători că va fi foarte ușor de ajuns la cascadă. Cu adevărat, e ușor de ajuns, dacă nu porți sandale cum am făcut eu. Eram sătulă de purtat adidașii de munte și citisem eu că drumul până la cascadă e ușor. Și este, cu încălțămintea adecvată, că eu aveam grația unei balerine bete încercând să facă piruente, în timp ce alunecam în jos pe treptele ude. Ca să nu mai vorbesc de treptele alunecoase, prevăzute cu o balustradă din bambus, de la intrarea în peșteră.

Oamenii se plâng de obicei despre ce să facă să se mențină în formă în vacanță. Eu cred că am nevoie să mă duc la sală înainte de concedii, ca să mă pregătesc pentru vacanțele mele. O recapitulare mică: drumeție pe vulcan în toiul nopții (1 717m altitudine), urcat 1 700 de trepte dimineața până la Lempuyang Luhur și acum coborât nu știu câte trepte ca să ajung în punctul de unde va trebui să mă strecor printre niște stânci enorme, ca să intru în peștera unde se află cascada.

Tukad Cepung

Tukad Cepung waterfall

The pictures are not the best quality due to waterdrops that were carried directly on to my camera lens, but this waterfall is a wonderful hidden gem that I discovered in Bali.

The area was wild with water-soaked life. Lichens and mosses flourished in every damp shadow. Weeds rose on rocks soaked in the sun, and earth’s perfume filled the air. There we were, just us two, with nobody around. I took down my sandals and dipped my feet in the water. Waterdrops were making my sarong get to life and wrap himself tightly around my legs, like an unnatural blue snake. A very large lizard passed around my feet and I screamed so loud that the cave was filled with the sound of my voice. Minutes before I was carefully walking not to hurt my bare feet on the sharp stones, and now in a matter of seconds I was running, without a care in the world.

I was sitting in there, on a rock caressed on sunlight, in the middle of the dark cave, and I was listening to Artem’s laugh. It was one of those perfect moments, that will follow you in life. There it was, the laugh that I called home. Because like Gregory David Roberts said, “Home is the heart you’re born to love”.

Cascada Tukad Cepung

Pozele nu sunt de cea mai bună calitate, din cauza picăturilor de apă purtate de curent direct pe lentilă, dar cascada asta este o bijuterie ascunsă pe care am descoperit-o în Bali.

Zona era sălbatică cu viață înmuită în apă. Licheni și mușchi înfloreau în fiecare umbră umedă. Plante se ridicau pe roci scăldate în soare și parfumul pământului umplea aerul. Acolo eram, doar noi doi, fără nimeni în jur. M-am descălțat de sandale și mi-am înmuiat picioarele în apă. Picături de apă îmi făceau sarongul să prindă viață și se înfășura strâns în jurul picioarelor mele, ca un șarpe albastru artificial. O șopârlă imensă a trecut pe lângă picioarele mele și am țipat atât de tare că peștera s-a umplut de glasul meu. Cu câteva minute în urmă pășeam atentă să nu îmi zgârii picioarele goale în pietrele ascuțite și acum, în câteva secunde, fugeam fără nici o grijă pe lume.

Stăteam acolo, pe o stâncă mângâiată de soare, în mijlocul unei peșteri întunecate și ascultam râsul lui Artem. Era unul din momentele alea perfecte, pe care le voi purta în amintiri o viață. Acolo era, râsul pe care eu îl numeam acasă. Pentru că așa cum Gregory David Robert a spus “Acasă e inima pe care te-ai născut să o iubești.”

Theater in Moscow- A Romanian play

Theater in Moscow- A Romanian play

DSCF2426

E o seară friguroasă de sâmbăta. Sunt doar eu, cu un bilet la teatru. Se joacă “Fata din curcubeu” a Liei Bugnar cu Tania Popa. Se joacă în Moscova. Nu știam când am cumpărat ultimul bilet disponibil, că am cumpărat un bilet spre o lume în care râsul-plânsul sunt posibile. Cu o oră mai devreme, așteptam cu sufletul la gura momentul când o parte din “acasă” va străbate frontierele și va veni la mine. Mi-era dor de teatru. Nici nu știam cât de dor până în momentul când am pășit în sală.

EN: Is a cold Saturday night. Is just me, and a ticket to the theater. “The girl from the rainbow” of Lia Bugnar with Tania Popa is playing. It is played in Moscow. I didn’t know when I bought the last available ticket, that I bought a ticket to a place where laughing and crying at the same time is possible. An hour earlier, I was waiting with my heart in my throat the moment when “home” will overpass all frontiers and will come to me. I missed the theater. I didn’t even know how much until the moment I entered in the theater hall.

Doar două persoane pe o scena mică, mică. Intrăm în sală întunecată și îl găsesc pe el: un chip ascuns de o pălarie, cu un pian în față. Piesa nu începuse încă și pe mine mă străbăteau fiori, porniți din vârfurile degetelor lui.  Degetele îi lunecau pe clape și pe mine mă ducea tot mai departe, mă ducea cu gândul la București.

EN: Only two persons on a tiny tine scene. We entered the dark room, and I find him: a face covered by a hat, with a piano in front. The play didn’t start yet, but I was crossed by emotions which started from the tips of his fingers. His fingers were sliding on the keyboards, and he was taking my thought further and further, he was making me think of Bucharest.

Mă tot uitam ba la pianist, ba la ușă. Ea de fapt ne aștepta pe noi. Așa mi-am imaginat eu mereu că actorul își așteaptă cu sufletul la gura publicul.

EN: I kept watching the piano player, and the door. I was waiting for her. She was actually waiting for us. This is how I always imagined the actor waiting nervously its public. 

Când Tania începe să vorbească în rusă, pentru prima dată de când sunt aici, cele două lumi se întâlnesc. Sângele fierbinte al românilor a avut un rendezvous în seara de 9 Octombrie 2016 cu vorba rece a rușilor, dar în glasul ei nu era nimic rece.  În glasul ei e pasiune, e viața, e trăire. E o trăire cum rar mi-a fost transmisă de o altă persoană.

EN: When Tania starts to speak in Russian, for the first time since I am here, the two worlds meet. The boiling blood of Romanians had a rendezvous in the evening of October 9th, 2016 with the cold language of the Russia, but her language was nothing but cold. In her voice was passion, life, feeling. A feeling like rarely was transmitted to me by other persons. 

Deodată, dintr-un râs puternic, lacrimile încep să-mi șiroiască pe obraji. Mă surprind. Nu am fost niciodată o femeie care plânge din orice, nu am plâns niciodată în public. Și nu din lipsa de motive. Nu plâng la drame, la filme siropoase (bine, poate puțin la Hakiko-să moară toate personajele, dar să trăiescă animalele). Nu mă mai opresc.

EN: All of the sudden from a strong laugh, tears start to fell on my cheeks. I am surprised. I was never a woman who cried from nothing, I never cried in public. And not from lack of reasons. I don’t cry at dramas, at corny movies (ok, maybe a little at Hakiko- they can kill all personages, but let the animals live). I can not stop. 

Doar de atât e nevoie: de o actriță cu trăiri asumate, care nu trece într-un sentimentalism ridicol, dar care te face să simți până la punctul în care vrei să ieși din sală ca să bocești în pace. Acompaniată de pian, nu mai are nevoie de nimic. Sala asta mică devine neîncăpătoare pentru tot ce ne face ea să simțim.

EN: This is all it takes: an actress with acknowledged feelings, which is not passing into a ridiculous sentimentalism, but who makes you fell until the point when you want to exit the room so you can cry in peace. Accompanied by the piano, she needs nothing else. This small room becomes too small for what she makes us feel.

Vorbește de lumea cealaltă, într-un alt context decât al meu, dar pe mine mă duce cu gândul la cum era lumea mea înainte de Moscova. Același dor, aceleași lacrimi, același umor. Toate sunt acolo, și eu le simt pe toate.

EN: She talk about the other world, in a different context than mine, but she makes me think about my other world, the one before Moscow. Same feelings of missing everybody, same tears, same humor. Everything it there, and I feel it all. 

Momentele au fost îmbinate cu cântece în rusă. Cântecele alea au fost cântate într-o rusă atât de curată, atât de liniștitoare, cum rar mi-a fost dat să aud inclusiv de la rusi. Am rămas cu gândul că aș vrea să văd piesa și în Romania, să aud alte cântece în limba română, dar probabil îmbinându-se tot atât de bine cu momentele din piesă.

E o poveste atât de simplă, dar scrisă și jucată atât de bine, încât îți dorești să le ai pe Lia Bugnar și pe Tania Popa mereu lângă tine. Se poate să face supradoza de simțiri?

EN: The moments were combined with songs in Russian. Those songs were sung in such a clean Russia, so smoothing, like I rarely heard even from a Russian. I was left with the thought that I would like to see the play also in Romania, to hear the songs in Romanian, probably mixing themselves with the moments from the play as well as they did here.

Is such a simple story, but written and played so good, that you wish to always have Lia Bugnar and Tania Popa near you. Can you overdose on feelings?

Copyright ©: For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

Travel to Romania (the creator of the crosses)

Travel to Romania (the creator of the crosses)

 

Stan Ioan Pătraș a fost cel care a ciobit în lemn prima cruce de la Cimitirul Vesel din Săpânța. Ne-am rătăcit puțin până am găsit casa micuță cu păun în curte. O casă ca toate celelalte din Săpânța. Mică și colorată, te simți ca acasă în momentul în care îi treci pragul. Cu tot cu ferestrele ei albastre, casa asta a devenit muzeu.

EN: Stan Ioan Patras was the one who carved in wood the first cross from the Merry Cemetery of Sapanta. We got lost a bit before we found the small house with a peacock in the yard. A house like all the others from Sapanta. Small and colorful, it makes you feel like home once you are inside. Together with its blue windows, this house became a museum. 

 

Nu doar crucile din cimitir au rămas în urma lui Stan Ioan Pătraș, ci fiecare bucată de lemn pe care și-a demonstrat mareția. Ca un adevărat corporatist, stau și mă gândesc, timp ce ochii mi se plimbă pe fiecare figură pictată “De câtă pasiune și talent are nevoie un om ca mintea lui să creeze așa ceva? Pun pariu că nimeni nu a scos atâta frumusețe dintr-un Excel.”

EN: Not only the crosses from the cemetery remained behind Stan Ioan Patras, but every piece of wood on which he proved his greatness. Like a true corporate worker I wonder while my eyes are looking on each painted figure: “How much passion and talent a man needs for his mind to create something as beautiful? I can bet that nobody revealed as much beauty from an Excel.”

 

La loc de cinste, printre alte atâtea articole scrise de-a lungul vremii despre Stan Ioan Pătraș și crucile lui, stă articolul din New York Times. Acum lipit pe un perete, articolul din mai 2002, are titlul “O să mori de râs, dacă nu ești deja mort”. Dacă nici ăștia de la NY Times nu știu să scrie…

EN: At a place of honor, between so many newspaper articles written during the times about Stan Ioan Patras and its crosses, it is the article from New York Times. Now hanging on the wall, the article from May 2002, has the title : “You’ll die laughing, if you’re not already dead.” I guess the rumors that NY Times authors know how to write, are not just rumors.

 

O casă atât de mică, în care nu știu cum au intrat atâtea minuni. Scaune, icoane, tablouri, mobila- tot e atât de răbdător muncit, cu atâtea detalii care se cer a fi admirate. Când noi trăim pe fuga, omul ăsta a investit mai presus de efort, timpul lui prețios. Și-a împodobit casa, cum a împodobit fiecare lucru pe care a pus mâna.

EN: Is such a small house, that I wonder how so many miracles fitted in it. Chairs, icons, paintings, furniture- everything is so patiently worked, with so many details that ask for admiration. When we are living on full speed, this man invested above effort, his precious time. He decorated his house like he decorated each thing that he touched.

 

Aici a început totul, și aici se continuă tradiția. Deși Stan Ioan Pătraș a murit, tradiția e dusă mai departe, în același mic atelier din spatele casei. Ucenicul lui sculptează, pictează, combină culorile și scrie epitafele, aducând viață în moarte, așa cum maestrul lui a făcut.

EN: Here everything started, and here the tradition goes on. Even though Stan Ioan Patras died, the tradition is carried on in the same small workshop in the back of the house. His apprentice continues to carve, paint the wood, combine colors and write epitaphs, bringing life into death like his master did. 

 

Copyright © : For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

Follow my blog with Bloglovin

%d bloggers like this: