Lempuyang Luhur – a journey to heavens

Lempuyang Luhur – a journey to heavens

Lempuyang Luhur

Lempuyang Luhur as place of pilgrimage

EN: I haven’t been here since I was a child. The entire village came. We all get dressed in our most beautiful clothes, rented a bus and went to pilgrimage to all the main temples in Bali. Lempuyang Luhur was one of them. Is the first time I came back. How did you decide to come here, miss? Not a lot of tourists.

I smile, thinking about the times in my own hometown when my grandmother was dressing me in new clothes and taking me to the church on Easter. What strange customs we all have. Different countries, different cultures, different religion, but you still can find common grounds. I’ve seen some pictures and decided to visit it, I reply finally. It seems so beautiful and serene.

Oh, it is. Too bad is so bad weather today, a lot of clouds. No view. The view is beautiful. And with this, he stops the conversation and concentrates on the steep road ahead. Tiny-tiny mountain roads, where barely a car was fitting, steep and with sudden curves without visibility.

Lempuyang Luhur ca loc de pelerinaj

RO: N-am mai fost aici de când eram copil. Tot satul a venit. Ne-am îmbrăcat toți în cele mai frumoase haine, am închiriat un autobuz și am plecat în pelerinaj la principalele temple din Bali. Lempuyang Luhur e unul din ele. E prima dată când mă întorc. De ce te-ai decis să-l vizitezi, domnișoară? Nu vin mulți turiști aici. 

Zâmbesc, gândidu-mă la sărbătorile din orașul meu, când mă îmbrăca bunica în haine noi și mă ducea la biserica de langă pod, să mă “dea” pe sub masă de Paște. Ce tradiții ciudate avem cu toții. Țări diferite, culturi diferite, religii diferite, dar tot poți găsii similitudini. Am văzut câteva poze de aici și m-am decis să-l vizitez, am răspuns într-un final. Pare așa frumos și senin. 

Off, dar este. Păcat că e vremea rea azi, mulți nori. Nu se vede peisajul. Peisajul este minunat. Și cu asta, oprește conversația și se concentrează pe drumul abrupt din față. Drumuri de munte înguste-înguste, unde de abia se strecoară o mașină, în pantă și cu curbe neașteptate, fără vizibilitate. 

Lempuyang Luhur

About Lempuyang Luhur

EN: 1 700 steps, at the altitude of 1 175m above sea level on the peak of Mount Lempuyang in East Bali. After Mount Batur, we didn’t plan any serious activities but somehow we wake up one morning in a car that was taking us up on the mountain roads to the entrance of Lempuyang Luhur.

The first temple, the biggest and most impressive of them all is situated at only a few minutes up from the main entrance. Majority of tourists stop here. Not me. I wanted to go up on all 1 700 steps, to see all the temples situated at different levels up on the mountain. I didn’t even know then what a beauty will wait for me in front.

Despre Lempuyang Luhur

RO: 1 700 de trepte, la o altitudine de 1 175m deasupra mării pe vârful muntelui Lempuyang din estul Baliului. După ce am urcat muntele Batur, nu aveam plănuită nici o altă activitate fizică serioasă, dar ne-am trezit cumva într-o dimineață într-o mașină ce avea să ne ducă la intrarea în templul Lempuyang Luhur. 

Primul templu, cel mai mare și impresionant din toate, e la câteva minute de la intrarea principală. Majoritatea turiștilor se opresc aici. Nu și eu. Am vrut să urc toate cele 1 700 de trepte, să văd toate templele situate la altitudini diferite sus pe munte. Nici nu știam ce peisaje mă așteaptă în față.

Lempuyang Luhur

The gate to heavens

EN: The entrance to the first temple is made through the famous gate to heavens. And it is a real door to heavens, suspending you between the earth and the sky. In the back, you can see Mount Agung, Bali’s highest peak, while in front is the first temple of Lempuyang Luhur with its three stairways.

Poarta raiului

RO: Intrarea în primul templu se face prin faimoasa poarta raiului. Și este cu adevărat o poartă către rai, suspendându-te între pământ și cer. În spate, poți vedea Muntele Agung, cel mai înalt vârf din Bali, pe când în față este primul templu din Lempuyang Luhur cu cele trei rânduri de scări. 

Lempuyang Luhur

The way up

EN: The morning dew was making our clothes stick to the bodies, my hair was wet. The jungle was all in a thin layer of mist. You were hearing monkeys in the trees around, otherwise, it was complete silence. The way up, even though made on stairs, is not a mear stroll. The stairs are steep and slippery, my knees were complaining all the way up. After a leg day at the gym, I was not feeling like this. I hear that the pilgrims believe that if you complain about the way up you will never reach the top.

Drumul spre vârf

RO: Roua dimineții ne făcea hainele să ni se lipească pe trup, părul îmi era ud. Jungla era acoperită de un strat subțire de ceață. Auzeai doar maimuțele în copacii din jur, în afară de asta, era liniște. Drumul până sus, chiar dacă e format din trepte, nu e așa ușor cum pare. Treptele sunt abrupte și alunecoase, genunchii mei s-au plâns până sus. După o zi de lucrat picioarele la sală, nu mă simțeam așa. Am auzit că pelegrinii cred că dacă te plângi de drumul până sus, nu vei ajunge în vârf.

Lempuyang Luhur

The view

EN: At one point was an opening in the forest, where you were able to admire the view. I was standing there, looking at the mist and clouds, that were covering the view. I guess he was right. It was a bad day to come, we will not see the view. At least we saw the mist lifting up in the forest, and the road here was beautiful too. No regrets.

Peisajul

RO: La un moment dat, pădurea oferea o deschidere, de unde puteai admira peisajul. Stăteam acolo, uitându-mă la ceață și la norii care ocopereau priveliștea. Cred că șoferul a avut dreptate. E o zi proastă să vizitezi, nu vom vedea nimic. Dar cel puțin ceața ridicându-se printre copacii, drumul până aici, au meritat. Nu am regrete.

Lempuyang Luhur

EN: Just as I was thinking this, a ray of sunshine appears. The view starts to clear. It was happening. By some kind of a miracle, the mist was lifting. The contour of the peak in front was appearing, there were some roads, and the little things like ants were the houses.

RO: În timp ce mă gândeam la toate astea, o rază de soare apare. Priveliștea începe să se limpezească. Se întâmpla. Ca printr-o minune, ceața se ridică. Conturul vârfurilor din față începe să se vadă, erau câteva drumuri și chestiile alea mici, ca niște furnici, erau case.

Lempuyang Luhur

EN: The green of the slopes in front was offering itself to us. We were surrounded by life. From the jungle in the back to the green wonder in front. It was one of the best mornings of my life. I thought that reaching the temple in the very early morning will be a pain, but instead, it offered us a memory to treasure for a lifetime.

RO: Verdele pantelor din față ni se oferea. Eram înconjurați de viață. De la jungle din spate, la minunea verde din față. A fost una din cele mai frumoase dimineți din viața mea. Am crezut că ajunsul la templu dimineața foarte devreme o să fie un chin, dar în schimb ne-a oferit o amintire pe care o vom prețui o viață.

Lempuyang Luhur

EN: Little by little the view was clear. The blue of the sky appeared. Soon, we reached the peak. Tiered, and wet from the morning dew. But it was a serene place, and calm. Without agitation, and without tourists.

RO: Puțin câte puțin și priveliștea era clară. Albastrul cerului a apărut. Curând, am ajuns în vârf. Obosiți și uzi de rouă. Dar era un loc atât de senin și liniștit. Fără agitație, fără turiști. 

Lempuyang Luhur

EN: Bucurenci talks at one point in “About the courage to let yourself be seen” about religion, a personal experience, in which “the priest does nothing except making things more complicated”, and this makes him prefer “the temples of bored or tiered gods, which dismissed their servants a long time ago”.

I was to discover this book sometime later, but in the moment I read this passage, Lempuyang Luhur was the first thing I thought about. And I realized that Bucurenci was right.

RO: Bucurenci vorbește la un momentat dat în “Despre curajul de a ne lăsa văzuți” despre religie, o experiență personală, “în care pastorul, sacerdotul sau vraciul, spuneți-i cum vreți  nu face altceva decât să încurce lucrurile.”, iar asta îl face să prefere “templele unor zei plictisiți sau obosiți care și-au concediat de mult îngrijitorii.”

Aveam să descopăr cartea asta mai târziu, dar în momentul în care am citit pasajul ăsta, Lemuyang Luhur mi-a apărut imediat în fața ochilor. Atunci am realizat că Bucurenci avea dreptate. 

Lempuyang Luhur

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: