A Romanian in Russia (part 1)

A Romanian in Russia (part 1)

 

De mai bine de patru ani e plecată de acasă, de aproape trei ani locuiește în Rusia. Dacă o întrebi unde e acasă, nu știe exact ce să-ți răspundă. Știe doar că atunci cand părăsește România, iar și iar, ceva din ea rămâne acolo.

Stătea înghesuită lângă fereastră în avion, cu tot ce avea mai de preț în brațe. Încă o dată pleca. Erau doar ea și câinele, ca întotdeauna. Când toți o părăseau, sau îi părăsea ea pe toți, câinele îi rămânea aproape. Își promisese acum ceva timp că nu o va mai lăsa in urma. Era martorul tăcut al vieții ei, cel care nu judeca, doar iubea. Erau doar ele două din nou, zburând spre o țară în care nu se regăseau.

Se uita la România de sus, strângând puternic cușca-n brate. Era un cer senin sub, cu nori cumulus, și cu nemărginirea negrului unui alt cer deasupra care amenința a furtuna. De câte ori se caută pe ea, se găsește în imaginea asta: fugărind prin lume-un ideal, în timp ce lasă acolo jos o viața unde ar fi fericită, cu o furtună deasupra capului amenințând mereu să o rupă în bucăți.

Între timp trece prin albul pufos al norilor și se îndreaptă vertiginos spre un pământ rece și negru, un pământ de care nu o leagă multe, niște amintiri și o iubire… Aterizare. Bine ați venit în Rusia!, ne urează capitanul. Ce știe el? A stat atâta timp cu capul în nori, încât a uitat cât e de greu pentru noi să trăim cu picioarele pe pamant.

EN: For more than four years she left home, for almost three she is living in Russia. If you ask her where home is, she does not know exactly what to tell you. She only knows that every time she is leaving Romania, again and again, a part of her is left behind.

She is sitting in her tinny place near the window in the airplane, holding in her arms what was more precious to her. She was leaving once again. Like always, it was just her and the dog. When everybody was leaving her, or when she was leaving everybody, the dog stayed with her. She promised to herself a long time ago, that she will never let her behind. She was the silent witness of her life, the one who was not judging, only loving. There they were, just them two again, flying to a country where they were not fitting. 

She was looking at Romania from above, holding tightly the cage in her arms. It was a clear sky under, with Cumolo clouds, and the immensity of the black of another sky above, threatening with a storm. Every time she was searching in within, she found herself exactly like this: chasing an ideal, while letting behind the world where she could be happy, with a storm above her head, always threatening to break her into pieces. 

Meanwhile, she passes through the fluffy white of the clouds, and she is vertiginously heading to a cold and black earth, to which she is not tied by much, only by some memories and a love… Touch down!

Welcome to Russia! the captain is saying. What does he know? He spent so much time with his head in the clouds that he forgot how hard is for us to live with our feet on the ground. 

Copyright ©: For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to its original source.

Leave a Reply

%d bloggers like this: