Bali’s cultures – between the new and old

Bali’s cultures – between the new and old

Bali's cultures

The first impression

“Indonezia e un loc prietenos, dar oarecum schizofrenic” (Elizabeth Pisani, Indonesia Etc.- Exploring the improbable nation”

A fost exact așa cum a descris-o E. Pisani: încântătoare, dar nebună! De aia am și iubit-o. Au destulă nebunie să fie amuzant și destulă stabilitate să te facă să ți-o găsești pe a ta.

“Transport! Transport!”. Șoferii de taxi încercau să găsească o cursă. Mulțimea mereu în mișcare ne ducea în față. Unde e Zen-ul? Unde e pacea pe care o promovează? Aveam în cap doar că trebuie să evadez din locul ăsta și să ajung mai repede în Ubud.

În noaptea aia am văzut pentru prima dată Bali-ul desfășurându-se în fața ochilor mei, întâlnindu-i străzile înguste, pe care mai târziu voi ajunge să le iubesc și să le urăsc în același timp. Am avut senzația că în sfârșit mă urnesc din loc și o dată ce dimineața o să vină, o să aducă cu ea toate frumusețile, pe care perdeaua nopții le acoperea. Mirosul ploii, umiditatea, căldura și eu gonind pe o șosea pustie în drumul meu spre paradis.

EN: “Indonesia was a friendly place, but somewhat schizophrenic. ” (Elizabeth Pisani, “Indonesia Etc.- Exploring the improbable nation”)

It was exactly like E. Pisani described it: lovely but oh, so mental! That’s why we loved it! They had enough craziness to make it fun, and enough stability to make you find yours.

“Transport! Transport!”. Taxi drivers trying to catch a ride. An always moving crowd kept pushing us forward. Where is the Zen? Where is the peace they advertised? In my head was just escaping this place and arrive faster in Ubud.

In that night I saw Bali unroll in from of my eyes, meeting for the first time its narrow streets that later on I will get to love and hate at the same time. I just the feeling that I am moving forward, and once the morning will come will bring along all the beauties that are hidden to me by the cover of night. The smell of rain, humidity, and heat and me rolling on an empty road on my way to paradise.

Bali's cultures

Bali’s old culture

Soarele era sus. Pentru prima dată m-am trezit cu miros de tămâie în locul celui de cafea. Femeia cu parfumuri o numeam. În fiecare dimineață și seară, venea cu coșulețele ei și făcea locul ăsta să miroasă a rai. Pachete mici în cutii de bamboo ce conțineau flori colorate, orez și tămâie, erau așezate meticulos pe praguri, pe străzi, peste tot. Și-a întors privirea și mi-a zâmbit, parcă spunându-mi “Să nu te îngrijorezi, am eu grijă de toate! Zeii sunt sub comanda mea și azi o să se poarte frumos.”. Ăsta era Bali-ul pe care îl căutam.

EN: The sun was up. For the first time, I woke to smell of incense instead of coffee. The perfume lady we called her. Every morning and every evening, she came with her baskets and made all the place smell like heaven. Small packages in bamboo boxes with colored flowers, rice, and incense, were placed on doorsteps, on the roads, literally everywhere. She turned her head and smiled to me, like telling “Don’t worry, I got your back! The gods are under my supervision, and today they will behave”.  This was the Bali that I was searching for.

Bali's cultures

Bali’s cultures clash

O dată ajunși pe străzile Ubud-ului, nebunia a început din nou. Aici era, războiul culturilor. Noul Bali cu ochelarii lor Ray Ban și cu blugi Levi, parcând cu grijă să nu răstoarne ofrandele aduse zeilor. Vestici în căutarea zen-ului, localnici în haine tradiționale, turiști cu camerele în mâini, expatriați deveniți localnici și femei în colanți în poziții de yoga în fiecare grădina și oameni, o mare de oameni. Sunetele scuterelor îmi zumzăiau în timpane, un vuiet permanent care îmi dădea o incredibilă senzație de calm.

Din nou nebunia, doar că de data asta am îmbrățișat-o. I-am umblat pe străzi, i-am vizitat piețele, le-am zâmbit oamenilor. M-am lăsat să văd în spatele cortinei și am învățat să iubesc Bali-ul așa cum e el.

EN: Once on the streets of Ubud, the craziness started again. Here it was, the clash of Bali’s cultures. The new Bali with their Ray Ban sunglasses and Levi jeans, carefully parking their motorbikes not to damage the offerings to the gods. Westerners searching for their “zen”, people in traditional outfits, tourists with their camera in their hands, expats gone local, women in leggings doing yoga poses in every garden, and people – a lot of people. Motorbike sounds zooming in my ears, a permanent roar that incredibly gave me a sense of calm.

Again the madness, but this time I embraced it. I walked its streets, I went to its markets, I smiled to its people. I let myself see behind the curtains and learned to love Bali just the way it was.

Bali's cultures

Just love Bali the way it is

Am auzit oameni plângându-se că Bali-ul e aglomerat, că și-a pierdut autenticitatea. Dar noi l-am făcut așa. Nu doar noi ca turiști, dar și noi ca oameni. În căutarea evoluției am uitat vechile tradiții într-un coșuleț de bamboo așezat pe drum. Asta în timp ce noul ne-a făcut să aspirăm să fim ca ceilalți, fără să știm că ceea ce ne face de fapt speciali e deja aici.

Ei încercă să devină ca vesticii din filme, în timp ce noi venim în Bali căutându-le echilibrul și plăcerea vieții. Și uite așa zen-ul a devenit o uneltă de marketing, yoga s-a transformat în noul fitness, ashramurile în noile hoteluri și toate astea în timp ce lăsăm în urmă un dezastru ecologic.

Nu am iubit Bali-ul pentru zen sau pentru yoga, nici pentru eticheta de “destinație de vis” vândută pe bani grei de agențiile de turism. Am iubit Bali-ul pentru doamna cu parfumuri, pentru copiii care i se jucau pe străzi, pentru poveștile șoferului de taxi despre viața în satul lui, pentru țăranii de pe câmpuri, pentru natura lui, pentru viața lui.

EN: I heard people complaining that Bali is crowded, that it lost its authenticity. But we made it like this. Not only us as tourists but us as human beings. In our chase for evolution, we forgot the old on a small bamboo basket on the road. While new made us aspire to become like others, not knowing that what made us special was already there.

They try to become like the Westerners described in the movies, while we come to Bali to find their equilibrium and joie de vivre. And just like this zen becomes a marketing tool, yoga is the new fitness, the ashrams become the new hotels, and all this while we let behind an ecological disaster.

I didn’t love Bali for its zen or yoga or “the dream destination” sold on a lot of money by the tourism agencies. I loved Bali for the perfume lady, for its children playing in the streets, for the stories of the taxi driver about his life in the village, for its farmers in the fields, for its natural beauties, for its life.

Leave a Reply

%d bloggers like this: