A different Rome- with the mane in the wind

A different Rome- with the mane in the wind

 

O amintire puternică din copilăria mea e legată de cai. Bunicii, parinții tatălui meu, țărani care au muncit și respectat pământul o viață, aveau cai. Două iepe care m-au fascinat toată copilaria. O sălbăticie îmblânzită, doi ochi pătrunzători, cu coama în vânt. Grajdul era locul interzis, nu aveam voie să intru acolo singură, exista pericolul să se sperie și să mă lovească cu copita. De aia și era o bucurie pentru mine de fiecare dată când mă lua cineva de mână și mă introducea în acel univers care mirosea a fân și cal. Vechea poveste a fructului oprit presupun. Le vedeam cum mă priveau cu coada ochiului și îmi imaginam cum le voi da eu drumul din hățuri și cum mă vor recompensa, lăsându-mă să le călăresc la galop peste câmpuri înverzite.

EN: A strong memory from my childhood relates to horses. My grandparents, the parents of my father, peasants who worked and respected the fields their whole life, had horses. Two mares that fascinated me my entire childhood. An untamed wilderness, two piercing eyes, with the mane in the wind. The stable was the forbidden place, I was not allowed to enter it alone. There was the danger that the horses will get scarred and will hit me with their hoofs. That’s why it was such a great joy for me every time somebody was taking my hand and was leading me into that universe that smelled as hay and horse. The old story of the forbidden fruit, I guess. I saw them how they were watching me with caution, and I was imagining how I will let them free from their reins and they will let me ride them at a gallop across green fields as a reward.

Dragostea și respectul față de cai nu mi-au pierit nici acum. Îi respect și îi ador pentru că ne dau voie să fim in preajma lor. Nu cred că omul a reușit cu adevărat să-i îmblânzească, cred că doar a reușit să se mintă că a stăpânit calul, pentru că dacă te uiți cu atenție în spatele ochilor triști o să vezi o sclipire de libertate.

EN: My love and respect for horses did not vanish not even now. I respect and adore them because they allow us to be near them. I do not believe that the man truly managed to tame the horse, maybe only succeeded to lie to himself that he mastered it, because if you l0ok carefully behind the sad eyes you will see a flicker of freedom. 

Pe străzile Romei, încă vezi acești doi vechi camarazi: omul și calul. Poliția călare. Impunători și neînfricați, stau cuminți la semafor printre mașini de lux. Se făcuse de mult verde, dar privirea îmi era ațintită asupra părului negru cărbune, asupra coamei atent țesălate, asupra picioarelor puternice și gleznelor unde le stă toată fragilitatea. Îi priveam, animale mândre și puternice, cum își păstrau calmul pe care mulți oameni și-l pierd în haosul din trafic. Nările le fremătau, iar călărețul părea el un animal supus măreției calului.

EN: On the streets of Rome you can still see these two pals: the man and the horse. The mounted police. Dignified and fearless, they wait patiently their turn at the traffic light among luxury cars. It was green for some time now, but I kept watching their coal black hair, their carefully groomed mane, their strong legs and their ankles where their whole fragility lays. I watched them, proud and strong animals, how they kept their temper that a lot of the people loose in the chaotic traffic. Their nostrils were quivering, and the horseman resembled then an animal submitted to the greatness of the horse. 

Tot pe străzile Romei, în apropierea Coloseumului, sunt trăsuri trase de cai. Acoperiți de pături și împodobiți cu fel de fel de ornamente, plimbă turiștii de la Coloseum la statuia lui Traian. Acceptă supuși pozele, dar cateodată o licărire li se vede în ochi și bat cu copita în asflat, dând de înțeles omului că e de ajuns.

EN: Also on the streets of Rome, close to the Colosseum there are horse- drawn carts. Covered with blankets and embellished with different kinds of ornaments, they carry the tourists from the Colosseum to the Statue of Trajan. They accept obediently the photos but out of the blue a spark is lighted in their eyes and they hit the ground with their hoof, letting the people know that that’s enough.

Le-am admirat frumusețea așa cum o fac mereu, le-am adorat grația cu care călcau atent pe piatra cubică ce le aluneca sub picioare, până le-am întâlnit ochii triști și strălucirea libertății ce li se zbătea sub pleoape. Atunci mi-am dorit să fiu iar copil și să am inocența de a crede că într-o zi îi voi putea lăsa liberi, să alerge iar peste văi. Nechezatul lor trebuie să rasune în munți, să se bată cu vântul, nu să fie acoperit de tumultul orașului.

Cum asta nu se va întâmpla, îmi doresc acum ca măcar turiștii să nu le mai pună aparatele de fotografiat sub bot și să nu le mai acopere strălucirea ochilor cu lumina orbitoare a blițului.

EN: I admired their beauty like I always do, I adored the grace with which they step on the cobblestones until I’ve met their sad eyes and I saw the spark of freedom that was struggling behind their eyelids. Then I wished I was a child again to have the innocence to believe that one day I can set them free, to run the valleys again. Their neigh is meant to resonate in the mountains, to fight with the wind, not to be covered by the tumult of the city. 

How this will not happen, I wish at least that the tourists will not put their cameras in front of their muzzle, and not to cover the flicker in their eyes with the shiny light of the flash. 

Copyright ©: For using any of the content from this blog, please specify the source, and link properly to the original.

Leave a Reply

%d bloggers like this: